A.p.

Trăgând de scripeți
Îi înoadă
În ghem înalt și încâlcit
Neroadă
Stă truda pură și sforțează
Linii largi și noduri multe
Se sfârșește în mărunte
El, robul voluntar, rămâne oleacă încurcat.

night lights

Promisiune

Simţind în gât clocoteală de fiere

albastră,

se grăbi să ajungă la fereastră

să-şi verse gândurile,

frustrările şi patimile,

dar aerul rece a trezit-o

din somn, i-a alungat

greaţa şi a înghiţit

în sec.

Încă nu i-a venit Timpul,

mai are de acumulat , de păstrat,

căci izbucnirea va fi măreaţă.

Până atunci exersează, repetă, lucrează,

şterge şi rupe din ea

până când aerul rece

nu-i va mai putea opri gălbinarea

şi va vomita

toată măreţia ce se adună în ea.

Fuga

Fuga

Fug pentru a mă descătuşa de lanţuri

iar în fuga mea, vreau să cuprind pământul

cu o cătuşă uriaşă

cu ea vreau să împletesc marele râu,

muntele şi marea

cu ea să prind în horă rădăcinile umede

               ale fiinţelor de mâine

până când închisoarea mea

se va lărgi peste toate

scăpându-mă pe mine

de povara nevinovată de

a te visa din când în când pe tine.

Un om între oameni( Partea a II-a)

       Fire idealistă, la început a fost dezamăgit, dar pe parcurs a descoperit bucuriile meseriei în care s-a implicat trup și suflet, profesor în cercetare militară. Memoriile la care, de altfel, lucrează, găzduiesc desfășurarea celor 42 de ani de muncă în slujba Armatei Române. Faptul că a fost un profesor excepțional reiese din mărturiile numeroșilor elevi care i-au trecut prin mână și care au ajuns oameni adevărați. Ce îți poți dori mai mult ca profesor decât să îl auzi pe Generalul cu 4 stele spunând:"Domnule profesor, la fiecare steluță pe care am obținut-o se află contribuția dumneavoastră."
     Porecla sa a fost "Masculul" de la îndemnul cu care își corija studenții: "Fii, măi, mascul, nu mârlan!"

infoest

    I-a avut colegi pe profesorii săi la Sibiu, iar dragostea studenților, cu care nu era deloc indulgent, s-a manifestat în diverse feluri atrăgând invidii nefondate asupra sa. Majoritatea elevilor săi gândindu-se la anii formării lor, îl menționează cu respect și entuziasm pe colonelul Costică Gavrilă ca pe un părinte.

   L-am întrebat despre eșecuri, acestea țin de sănătate. Perfecționist, nicicând nu a urmărit succesul, totuși realizările sale dovedesc că l-a obținut. Mândru este de toți copiii săi, naturali și de la școală. Pe proprii copii i-a învățat să muncească, să obțină totul pe cont propriu, la fel cum învățase și el de la părinții săi "Uitați-vă la mine și la mama voastră (învățătoare de mare calibru), dacă vreți să obțineți ceva, munciți să ajungeți ca noi!"Fiul a urmat o carieră în Armată Română la fel ca tatăl, depășindu-i cu mult funcția, iar fata lucrează la SRI.

    Odată retras la Brăila, a înființat cercetășia pe care a vrut-o o școală de educație civică și patriotism, dar s-a lovit de reticența și indiferența celor mulți nereușind să atingă nivelul dorit. Totuși, a condus și îndrumat sute de copii prin toată țara și în străinătate nu atât pentru recreere, cât pentru învățare practică.

       A doua oară ce ar face? S-ar implica și mai mult, deși sub o privire retrospectivă pare că a făcut imposibilul.

       Pentru rezumarea personalității sale sunt suficiente cele mărturisite de el în timpul interviului.

„Mi-am făcut din profesie un cult fiind ofiţer cercetaş militar. Educaţia este filozofia vieţii mele, sunt convins că o comunitate educată e cultă şi prosperă. Iubesc natura şi caut să o cunosc cât mai mult. Sunt un dac şi studiez dacologia, care este evanghelia poporului meu. Sunt mândru de ţara mea".
„Mă dezgustă tot ceea ce derapează de la o conduită decentă. Acest lucru înseamnă pentru mine ineducaţie. Detest minciuna şi oamenii care se folosesc de ea pentru a-şi atinge scopurile. Nu-mi plac oamenii care nu ştiu pentru ce trăiesc şi ce vor de la viaţă."

Un om între oameni (Partea I)

infoest

     Se culeseseră viile și floarea soarelui, iar gospodinele erau la culesul porumbului. Într-o astfel de zi a venit pe lume colonelul Costică Gavrilă în localitatea Romanu, județul Brăila. Se trage dintr-o familie de plugari din tată în fiu, pe linie paternă, și de dascăli, pe linie maternă. Părinții i-au fost model de demnitate, iar bunicul David, cântăreț la strană și învățător, l-a îndrumat în toate. A fost un copil năstrușnic, dar înțelegător.        A făcut clasele I-IV în sat, apoi a urmat liceul "Nicolae Bălcescu" în
Brăila. De perioada adolescenței își amintește cu drag, e prima la care s-ar întoarce cu toată inima dacă timpul s-ar da înapoi. Licean fiind, își purta cu mândrie uniforma, pe care o respecta cu sfințenie, iar năzbâtiile din vremea aceea îi palpită și acum inima cu fior de joc.
     Mama și-ar fi dorit să se facă învățător ca bunicul, tatăl alături de bunic insistau să intre în tagma preoției, dar tânărului îi era sortită altă cale. Într-o seară a vacanței de vară, a mers cu "nenica" la păscut. Era un văr de-al mamei cu o figură spartană, cu un fizic viguros, înalt ca bradul, de-a dreptul intimidant, dar avea și o cultură dezvoltată care îl fascina pe tânărul nostru. Privind la stele, i-a povestit întâmplări din războiul la care fusese nevoit să ia parte, transmițându-i admirația pentru armată. La un moment dat, acesta îi spune:"Măi, nepoate, neam de neamul nostru nu a învățat atâta carte cât înveți tu. Măi, nepoate, tu să te faci ofițer."

     Având o personalitate puternică, a izbutit să iasă victorios în conflictul familial creat de noua orientare profesională, iar Costică Gavrilă își urmează visul de a ajunge la o școală militară. În august 1952 a intrat la Şcoala de ofiţeri infanterie nr. 1 Sibiu. Iar după şcoala de la Sibiu, colonelul a urmat cursurile Centrului de perfecţionare de la Făgăraş.

      Însă, a făcut în așa fel încât a împlinit și visurile părinților săi. A devenit profesor în cercetare inițiindu-se astfel în arta de a educa, iar credința a investit-o în profesia sa și în marile valori pe care le-a rezumat într-un dicton al Asociației Comunitare a Cercetașilor României, filiala Decebal, pe care a înființat-o în Brăila, după ce s-a retras din învățământul militar: "Demnitate, iubire și decență."

      Nu s-a retras din voință proprie, ci din cauza desființării catedrei în cercetare, fapt ce a însemnat închiderea ireversibilă a unui drum de el pavat, dar viața îi deschide și alte căi...(în partea a doua).

Blind runner

VII

În iubirea lui

El frânge aripi

Priponeşte locului

Norocul sorocului

O găsiti în fată la Poem !

      

Ea crede că o floare poate aduce primăvara.

Alte măsti, aceleasi fete

        Astăzi am aflat povestea lui Grand Guignol. 

      Acest teatru francez a reprezentat o atractie timp de 60 de ani prin scenele macabre, de teroare sau sexuale. A fost înfiintat de Oscar Metenier în 1897 si s-a dezvoltat sub puternica influientă naturalistă. 

     Multi actori au fost răniti în timpul reprezentatiilor si au circulat legende cu privire la moartea subită a unora. Locul a ajuns un centru turistic pentru Paris până când a început să se dezvolte industria filmelor horror cu care nu a mai putut concura de vreme ce aceste productii cinematografice amplificau efectele speciale folosite de Grand Guignol la un nivel cu totul nou.

            La închiderea teatrului, anul 1962,  după cea din urmă reprezentatie, directorul teatrului a declarat că "Le Theatre du Grand Guignol nu mai poate concura cu mizeriile lumii contemporane."

          Si câtă dreptate!... Cine ar mai plăti astăzi ca să vadă stirile de la ora 5 pe scena teatrului când setea de morbid îi este satisfăcută acasă pe canapea în fata televizorului. Un regizor contemporan român ca Radu Afrim foloseste totusi elemente absurde din show-biz pentru a trage un semnal de alarmă, al câtâlea... De unde dorinta aceasta a omului de a se îngrozi?

         În Roma Antică se mergea la Colosseum ca să fie admirati oameni spântecati, măcelăriti, în Evul Mediu se adunau în număr mare pentru a huli vrăjitoare arse pe rug, unii îsi făcuseră chiar un hobby din a participa la executii publice, la Grand Guignol se ilustra sexul si cruzimea, apoi urmează filmele horror. Chiar nimic nu se schimbă? Pentru ce această fatetă a umanitătii? Are omul nevoie să îsi amintească de iad? De ce caută să se teamă? Să se sperie? La ce îl ajută?

        Poate vrea să se cauterizeze împotriva  unor asemenea întâmplări tragice. Omul trăieste cu mitul conform căruia dacă îi vede pe altii murind, el nu se va mai teme de moarte. Iar faptul că se adună în număr atât de mare înseamnă că are nevoie de ceilalti pentru a-si depăsi teama. Suntem îngroziti, dar nu ni se poate întâmpla nimic dacă suntem împreună. De asemenea, poate fi un mod de a ne demonstra curajul, bărbătia. 

        Sau într-un fel acelasi om îsi absolvă constiinta de propriile păcate prin comparare cu monstruosul de pe scenă.

         Vrem să ne temem pentru că ne e prea frică să avem curaj...

Umor

Doi oameni alegeau o coroană funerară pentru vecinul lor proaspăt decedat. Unul dintre ei mai- mai că plângea de rău ce îi părea, apoi izbucneste în râs făcându-i semne celuilalt si aruncându-i o ocheadă poznasă vânzătoarei:

-A murit vecinu'!Si ce rău ne pare!!! Ne rămâne vecina nouă!!!!:)))

Fairy tale

   Fata cu bască rosie m-a drogat cu ciocolată neagră sub pomul împodobit ce aminteste de o sărbătoare pe care natura o respinge momentan.
   Ritualic, ca o vrăjitoare, împarte, se împarte haiduceste spre îmbucurarea lor.
   Ametită, hipnotizată.... o urmez.
   Mă consideră străină, dar cunoaste unghiuri adevărate ale fiintei mele la care cei de zi cu zi nu au acces, si nu pentru că le-as ascunde...Cum ar putea un cerc să îsi ascundă unghiurile?
   Închid ochii, o tin strâns de mână si facem prima vrajă împreună: Mos Crăciun va face să ningă cu rochii de printese! Ea va sclipici, eu... eu voi fi colorată, cu suflet colorat, voi fi Zâna Culorilor - G. Floare Albă- iar ea I. ruptă din Curcubeu se vărsa în sclipici pentru o lume întreagă.
   Mă tine strâns de mână pe Bulevardul Regilor si pot simti sângele albastru ce bate în două palme ca timpane de vis într-un tinut de vis al nobililor lui don Quijote.
   Mă trezesc într-un cristal, ea, prezentă încă, se răsuceste printre citate ale florilor fumate.
   Îmi administrează a doua doză cu Tagore, Heine, -romanticul întârziat- Eliade. Se transformă în aripi de înger cu formă de avion si plutesc, plutesc până la Casa Stafiilor unde sălăsluiesc făuritorii de vise.

VI

Te pătrunde sub clar de lună 

Eşti singur , lumina te suspină 

De la sfert treci la jumătate 

Cu luna în spate 

Urci greoi pe pante 

Citeşti şi scrii viitorul 

Trecutul s-a dus, şi-a luat zborul. 

Plângi şi iubeşti, nebune! 

Chipuri oarbe şi schingiuite în spume, 

dar ea rămâne, e caldă şi pulsează 

 Negura nopţii , lumina ei o înseninează 

şi iubirea zace dându-şi ultima suflare 

Cu jumătate de lună, îi voi da drumul pe mare.

Din ciclul personaje: Iustin Capră

Asa arăta Iustin Capră  când vorbea despre tara lui!

   

      Urăsc faptul că ne aducem aminte de valorile noastre nationale abia când le pierdem, dar asa e românul până va învăta să respecte. Nu vă voi spune cine a fost pentru că asta puteti afla si de pe wikipedia, în schimb, vă voi spune cum am avut deosebita plăcere de a-l cunoaste pe acest OM!

    La  Congresul International de Dacologie  "Dacia Revival" tinut la 30 iunie 2012 la Târgu Jiu, a urcat pe scenă un bătrânel simpatic cu mers aparent greoi. Nu ne asteptam la mare lucru, eram clasa a 9-a si nu ne putea uimi oricine. Însă, Iustin Capră s-a prezentat si ne-a spus simplu: De meserie, sunt român! 

   A tinut un discurs fascinant despre patriotism îndemnându-ne si pe noi să fim români. Despre sine nu a vorbit foarte mult, a preferat să elogieze tara în care s-a născut, să ne tină o lectie despre a fi oameni. A încheiat scurt si a plecat de pe scenă înainte de a apuca presedintele festivalului, dr. Napoleon Săvescu, să îi acorde premiul de virtuozitate. Cu o modestie coplesitoare, dar sinceră a urcat din nou pe scenă fără a spune un cuvânt în plus. Domnul Săvescu i-a înmânat premiul si l-a strâns de brat pentru a nu-l scăpa din nou. Abia în acel moment, am aflat că bătrânelul care a vorbit cu atâta înflăcărare este unul dintre cei mai mari inventatori pe care i-a avut România vreodată! 

   Rucsacul zburător este cel mai vestit între cele 114 inventii, cele mai numeroase fiind motoarele si autoturismele cu consum redus de energie. 

   Tot  atunci, am aflat că  de multe ori nu a avut bani pentru a-si breveta inventiile si se pare că nici statul român, pentru că în cele din urmă unele dintre ele au ajuns la NASA sub semnătura altora. A primit diverse premii si  posturi în Germania, Olanda si nu numai, dar a preferat să rămână acasă, să trăiască în căsuta sa din judetul Prahova. Îi luceau ochii când vorbea despre plaiurile natale, despre dealurile verzi si gardul de lemn... 

    Chiar dacă nu ar fi fost inventator tot l-as fi regretat pe ROMÂNUL Iustin Capră. Odihnească-se în pace! 

   Multumesc cu această ocazie organizatorilor festivalului si dlui col. Costică Gavrilă care si-a plimbat cercetasii cu dragoste de tară pe plaiuri străbune pentru a cunoaste oameni minunati precum acest inventator.

                          

            

                                                                                     Amintiti-vă din când în când să fiti români!

V

Cântec, momente , poezie

Indicaţii scenice,

Sloiuri de gheaţă

Topite dintr-o erezie

Şi doarme, şi visează

Cântă şi moare,

Se stinge, înviază

Iar iubirea plăpândă se înfioară

Mai taci, vioară ce te ascunzi în chitară,

Mai taci! nu ştii tu

că iubirea ce o cânţi

              este a mea?

On the way

     Numele lui e Vali.

 Are 8 frati. 

Părintii nu lucrează, trăiesc din alocatie.

 Are 12 ani si îi place foarte mult matematica.

 Privirea lui a fost dresată să stârnească milă...

Coboară-n jos ,luceafăr blând...

      

               Încă o zi a lui Eminescu prin care era să trec pe nesimțite. Până acum 2h nici măcar nu stiam că astăzi suntem pe 15 ianuarie, pentru că la fel ca în anul trecut scoala care ne educă nu s-a obosit să ne amintească sărbătoarea natională care ar trebui măcar în gând, printr-un vers să pulseze în mintea fiecărui român. Sunt revoltată de mine, de colegii mei, de scoala în care învăt, de profesorii pe care îi am la clasă. În conditiile acestea mă întreb dacă mai este Eminescu o valoare... noroc că acum avem un presedinte "vrednic si destoinic" care a vorbit pertinent despre poetul nepereche . Sunt tristă. M-a cuprins o melancolie eminesciană împletită cu dor de codru.

                                                  Coboară-n jos ,luceafăr blând...
                                       

Educația ne-o facem si singuri!

   Mă tot gândesc de ceva  vreme să scriu despre educație. Stați linistiți! nu despre cea din scoli pe care majoritatea o refuză din cauza atâtor reforme, ci despre lucrurile care ne influintează atât  atitudinea fată de scoală cât si caracterul.

   S-a dovedit că din punct de vedere psihologic primii 7 ani de viată sunt esentiali. Atunci, părintii prin comportamentul lor si prin atentia pe care le-o acordă copiilor le implementează valorile si îi modelează mai mult sau mai putin, le trasează primele axe .

   Trebuie să recunosc, asta nu mai este valabil acum . Părintii ori lucrează în străinătate ori sunt prea ocupati cu jobul pentru a le acorda copiilor cei "7 ani de acasă" sau dacă o fac, o fac fugitiv fără să le suplinească întreaga nevoie de afectivitate. Asa că prichindeii din ziua de azi ajung să primească "educația" de la o societate lipsită de valori, de la reclame, mass-media si nu în ultimul rând de pe internet cu tot ceea ce oferă el.

   Până la o anumită vârstă primesti tot ce îti iese în cale, apoi începe perioada selectiei în urma căreia devii apt să alegi, însă dezavantajul constă tocmai în faptul că multe lucruri ne sunt băgate pe gât în scop comercial fără a avea posibilitatea de a alege.

   Posibilitatea fascinantă de care dispunem odată cu toată această furtună de informatii de care suntem asaltați este că ne putem foarte simplu autoeduca. E nevoie doar de curajul de a iesi din turmă, de a fi original, de a lăsa deoparte superficialitatea si de a-ti impune tu propriile valori pe care să le respecți chiar dacă nimeni nu o mai face.

   Poate par greu de recunoscut. Valorile sunt acele lucruri, fapte, credinte, care ne stârnesc admiratia prin bunătate, frumos, adevăr, devotament si care ne fac să reflectăm că până la urmă asta înseamnă să fii într-adevăr om.

   Prin emisiuni au început să apară astfel de exemple : grupuri de tineri care au iesit să dea zăpada pentru că nimeni altcineva nu o face, artisti care pleacă din emisiuni  doar pentru că le-a fost tara jignită ca să nu mai spun de acei oameni extraordinari care renovează clădiri vechi sau pur si simplu aduc un zâmbet pe față semenilor într-un fel sau altul.La scară mică acestea se pot realiza printr-un loc oferit în autobuz, un ambalaj aruncat la cos si nu pe jos( să existe si cosuri!). Prea putin însă aflăm despre astfel de lucruri ce ne sunt prezentate ca rarități, desi nu sunt chiar asa, la ordinea zilei fiind crimele, violurile, scandalurile de orice fel si  nu mai continui.

   Acum închei cu o întâmplare la care am fost martoră. Cu câteva zile înainte de revelion două fete au construit un om de zăpadă pentru a sărbători iarna. Au muncit câteva ore la el si era aproape de statura unui om, o adevărată ispravă. Toti pustii  care treceau de mână cu părintii lor se uitau mirați si se bucurau de privilegiul de a vedea o asemnea arătare din desenele animate sau dintre ornamentele pentru Crăciun. A doua zi chiar am văzut un grup de pici care se jucau în jurul lui fericiți  . În dimineata de întâi ianuarie i-am găsit capul spart de o pocnitoare. A doua zi reparat si peste alte două zile era la pământ, nu mai rămăsese din el decât un morman de zăpadă cu bătul înfipt într-o parte. Arăta sumbru si toti pustii care se bucuraseră până atunci de el  se opreau parcă să îi aducă omagiul. I-am întrebat în seara aceea dacă ei l-au stricat, dar au sărit revoltati si tristi spunând că un anume Dragos de la blocul X.

   De ce a furat motivul de bucurie a mai mulți copii si adulți? Unde e respectul pentru frumos, pentru tradiție? De ce nu l-a învățat nimeni pe Dragos ce e binele si ce e răul? Sper că va veni o zi în adolescența sa când îsi va da singur seama si va acționa ca atare ...

Educația ne-o facem si singuri, numa' să vrem!

Book review: SONS AND LOVERS D.H. Lawrence

I haven't read an entire book in english for a long time. This one comes from Penguin Popular Classics. I think that this project is great for making known such old good  but difficult to read books. It would be great if we had this project in Romania so that classics become readable. Dimitrie Cantemir would have given the editors a lot of work.

I love this book. It's about family, love affairs and how a mother can live through her son's life when her own is a failure. Mrs. Morel is a lady descended from a good family . That's way she cannot give up her nobility and implements it to her children as a the way of being, the aim they should reach at. She married a man whom she loved very much, but who lied her in terms of money and destroyed the purity of their feelings .

She turned to her children and made them socially important people in spite of their father being an alcoholic. She is the kind of powerful women who can lead not only families, but also states.
Her firstborn boy, William , whom she loved most, was finally working in London, gaining pretty much and everybody made positive prospects about his future.

 Unfortunately, he linked to a insensible girl of high- class who only knew how to love and made herself loved as he said. It amused me when he exclaimed to his mother during a visit:"Mom, she's not like you! She never reads a book!She doesn't think very much..." and the fact was more than true because he caught her staying with a book in her hand without reading and  even more irritating without being capable to speak about a single line. Moreover , this superficial girl looked down on his sister, Annie, and treated her like a slave.

Anyway , Mrs Morel had put all her hopes in this man , but she felt he's going to ruin himself with this girl. He soon became ill and died. Mrs Morel was totally devastated until the other son , Paul, got pneumonia and gained all of her attention, of her being. Now she turned to this son.

He had problems with love . He said once to his mother that he couldn't truly love before her death... this is the key of the novel as i see it.  Paul Morel was a painter and had an adventurous youth. You have to read it! Her mother's death  would have a strong impact upon him. Would he follow her in death or would he find the necessary power to go on?

IV

                                                        

Val, umbră , mister

Zboară, bate vântul

Şi aveam dreptate

Se duce şi luceşte

Se desparte în şoapte

Lumină şi fragmente

Ea se îndreaptă spre zări

Şi-i înlănţuieşte.

Prometei înlănţuiţi

Târâţi spre infinit

Asta am fost noi

                                                Ce ciudat sună “am fost"