Strangers are beautiful
O doamnă în vârstă, probabil ieşită de curând la
pensie, îşi învaţă nepoţelul să meargă. Ce poate fi mai frumos de atât?
Ochii ei plini de
expresivitate sclipesc de fericirea de a
fi bunică. Are o faţă osoasă şi riguroasă care exprimă o vitalitate de
persoană atentă la nutriţie. Stă turceşte pe iarba verde a unui parc
semipopulat.
Îşi ţine nepotul de mână
ajutându-l cu răbdare şi grijă să se plimbe în jurul ei legănat cu pas de
pinguin. Mititelul nu ştie să vorbească, însă fiecare zgomot, fiecare ţipăt al
vreunui copil ce aleargă disperat după minge îi atrage atenţia. Face ochii mari
moşteniţi întrucâtva de la bunica, dar fizionomia plăpândă vădeşte şi trăsături
străine de gena ei. Atâta atenţie coagulată într-un singur punct îl face să se
clatine uşor, îşi pierde echilibrul, dar mâna bunicii e ca firul de rezervă al
păianjenului. Privirea micuţului se opreşte asupra firelor de iarbă.
Diversitatea şi culorile intense reprezintă centre de interes pentru el. Va rămâne
cu privirea aţintită în jos până va tresări auzind un nou râs zglobiu, strigăt
de copil sau vorba trecătorilor.
Bunica îl
contemplă plină de admiraţie. E nepotul ei. Se citeşte pe chipul ei că nu a
ieşit demult la pensie pentru că păstrează încă încordarea unui loc de muncă
extrem de solicitant. Nepoţelul nu l-a mai văzut de foarte mult timp, iar
ieşirea de azi e o escapadă, un refugiu. Un moment bunică-nepot de o puritate
angelică. Ea ştie cum să se comporte cu el, a crescut la rândul ei copii, dar are
emoţii. Siguranţă şi nelinişte. Se suceşte blând să nu-l bruscheze , apoi
scoate un măr roşu mare. Îi propune micuţului să-l mănânce împreună. El nu-i
răspunde pentru că nu ştie, dar ochii îi sclipesc de poftă şi până să apuce să
ia o îmbucătură suceşte capul după claxonul unei biciclete..
Stejarul
secular, gigantul a cărui coroană îi ocroteşte de un soare mult prea puternic e
înduioşat, iar bunica îţi învaţă nepotul să meargă pe iarbă, nu pe asfalt…
Pentru ei timpul stă pe loc, doar trecătorii nepăsători se scurg prea plini de
ale lor.
Un bătrânel cu eşarfă legată la frunte, în
trening gri, aleargă. E uscăţiv la trup, dar plin de ambiţie. Cei firavi ascund
o forţă nebănuită. Are hand-freeurile în urechi şi aleargă poate mai bine şi
mai mult ca alţii. E concentrat pe ceea ce face , nu se lasă afectat de ce ar
putea spune lumea din jur. Are riduri şi fruntea încreţită de griji se
înseninează în ritmul trapului. E destindere pentru el, nepăsător la
singurătatea lui pe aleea îmbătrânită îşi savurează momentul din plin. Simte
cum absoarbe energia din mijlocul naturii, al arborilor ce îl depăşesc în
vârstă. Sănătatea o prinde din zbor din tinereţea celor din jur. Sfidează orice
privire cu demnitate ,curaj şi indiferenţă. Omu’ e în lumea lui, îşi vede de
treaba lui şi e fericit… E un bătrânel frumos.
Strangers are
freaky
Înalt ,bronzat,
blond. Corp superb. Pantaloni mult prea scurţi pentru un băiat şi mulaţi pe
deasupra. O fi gay…
Deschide poarta
cu o atitudine leneşă şi cu o faţă nedormită încercând chiar şi aşa să pară
mare şi tare. Ea e îmbrăcată comod cu un hanorac roz şi pantaloni gri de
trening lărguţi şi papuci pufoşi. Îşi conduce prietena la staţie. El arată ca
un monstru: e plin ochi de
tatuaje cam pitic şi cu atât mai micşorat de desenele de pe gât, abdomen,
pectorali, mâini picioare. Nu a iertat nimic în partea din faţă şi profil,
spatele din fericire nu l-am văzut. Ce binecuvântare!
Cu atât de
multe tatuaje, lookul de băiat rău , şmecher sau cum s-o fi numind îşi cam
pierduse din farmec. Cu bermuzi scurţi roşii, şlapi negri şi cotul rezemat de
poartă în cea mai leneşă postură pe care am văzut-o vreodată îşi strigă
prietena autoritar. Îi face semne să se grăbească în curte. Omul acela chiar
nu-şi dă seama că atât de multe tatuaje nu-l fac mai special, ci doar mai
hilar. Ea l-a ascultat placid. Mi-e milă de cel cu pielea încrestată. În
lenevia lui nervoasă ochii erau trişti, iar tatuajele nu aveau puterea să-i
aducă fericirea.
No comments:
Post a Comment