Who's there?

Old houses always mean stories. My grandma is the best storyteller i have ever known. It could be her age (91 or so) that she remember every single detail of her life, but what matters is how she can introduce you in a new world while telling. It is like lifting you up in a new universe with people you know or you heard about but who would never be the same cause they will have the identity of characters in my grandma's stories. She always make the voices and her stories have a kind of moral or a hidden meaning. She definitely has a gift, the gift of making her life one of the most enchanting story for her nephews.

Să nu-i lăsăm să uite că sunt oameni

„Importante sunt relațiile” a spus John Dryden, un important poet al clasicismului englez. Deși afirmația a fost făcută privind natura literaturii, nu putem spune că nu poate fi valabilă și asupra multor altor domenii, inclusiv asupra celui care ne ridică cele mai mari întrebări, viața. Oricât de anevoioase ar fi și greu de întreținut sau chiar început, relațiile sunt cele care ne definesc ca oameni, cele care ne ajută să cunoaștem oameni și să fim alături de ei. Un om nu este om până nu se află în legătură cu alt om.

Tinerii ascoriști, voluntari la spitalul de boli paliative „Sf. Nectarie”, se ocupă chiar cu a întreține umanitatea celor aflați pe patul de moarte. Nu sunt gesturi mari: câteva vizite, mici conversații, prietenii, uneori și câteva gustări, un ajutor pentru a lua masa, dar bătrânii se bucură cel mai mult de atenția pe care o primesc și de cele câteva vorbe schimbate sau rugăciuni ascultate.

Doamna Aurora- cea încântată că numele ei înseamnă răcoarea dimineții cu ochii albaștri senini, dar care se roagă să-i primească sfârșitul cât mai repede. Este sindromul  care au avut o viață foarte activă și care suferă cel mai mult de imobilizare, de a se simți poveri pentru cei din jurul lor, tocmai pentru că ei au dus cu bunătate poverile celor din jurul lor. Aceste gânduri negre s-au risipit într-o clipă când a început să ne sfătuiască să învățăm limbi străine. A urmat un moment magic. Doamna aceea mititică ce stătea ca un copilaș în pat începe să ne vorbească în germană și engleză cu o energie extraordinară. Studenții la limbi străine i-au răspuns numaidecât, iar vioiciunea bătrânei a sporit și mai mult.

Domnul Marian, noul vecin de pat al D-lui Teodor, în ciuda reticenței de la început, s-a deschis pe parcurs și ne-a fermecat cu povestea fascinantă a vieții sale. Totul a început de la Sudoku, ocupația preferată a acestui domn și s-a ajuns la aventurile unui extraordinar chelner la unul dintre cele mai vestite hoteluri din Europa, care „a furat” meseria de bucătar, care a ajutat la organizarea conferințelor Anei Aslan, care a legat prietenii cu japonezi și și-a deschis propriul restaurant și firmă de catering. Oamenii apelau la el pentru gustul extraordinar al mâncării, iar pasiunea sa extraordinară s-a vădit și din rețetele descrise și promisiunea de a ne mai împărtăși și altele.

În acest timp, Domnul Teodor, care de altfel este bătrânul cu sufletul cel mai tânăr pe care l-am cunoscut, se simțea foarte rău din cauza tensiunii, dar asculta plăpând povestea, ținănând mâna pe mâna unei voluntare și așteptând senin să vină asistenta cu tratamentul.

Sunt doar câțiva oameni extraordinari, care pe patul de moarte se bucură de aceste mici momente de relaționare, dar și mai mult se bucură voluntarii care pleacă de fiecare dată mai bogați cu o poveste, cu o fărâmă de umanitate împărtășită. Cu ajutorul lui Dumnezeu, se întâmplă toate: cu o rugăciune se începe, cu o rugăciune se încheie și la mijloc e rugăciune vie: aproapele lângă aproape.