Street music/ Odyssey

 

On the way. Sofia. Bulgary. Last summer. Never looking for art. Art just strikes out on the street everywhere. It's an optical problem. It's the same when you hear the music of the street or of the forest without being a musician. They say "it's just noise, there are just birds". I mean you see art without being an artist because you have a special built-in organ for that or you simply want to see it. What is art? What is the sake of art? But what is the sake of sake? Asks the old Maiorescu.

The rithms of Bulgary. I miss them. Not the national music, but the amazing people i've met there, the experiences i've had there. 

Now turning back to the present. I see that for me it's harder to stay home after being away for some time. It's like not finding my place. Here are the people i love and i care about. As a travelling-lover, i discover that staying home is like a new journey because we have to renew the links with our roots, with our old self. We are like Ulises coming back to Ithaca. We find the place and people changed. We have to regain our identity and our right to come to the place we belong to. We have to be disguised  by the serene Athena before revealing our new self.  Odyssey or the art of coming back. That's why Homer never dies. That's why home is not only a place to come back, but also a place to go to.

Do you try to catch the golden fish? no, just the dinner...

Water drops

Picături  ce surpă "stâlpii lumii"G. Bacovia. Nu e ciudat cum gheața se topește din cauza apei ca și cum diferența nu ar consta doar în starea de agregare...

Și noaptea poate avea culorile ei...

night lights

Blind runner

O găsiti în fată la Poem !

      

Ea crede că o floare poate aduce primăvara.

Fairy tale

   Fata cu bască rosie m-a drogat cu ciocolată neagră sub pomul împodobit ce aminteste de o sărbătoare pe care natura o respinge momentan.
   Ritualic, ca o vrăjitoare, împarte, se împarte haiduceste spre îmbucurarea lor.
   Ametită, hipnotizată.... o urmez.
   Mă consideră străină, dar cunoaste unghiuri adevărate ale fiintei mele la care cei de zi cu zi nu au acces, si nu pentru că le-as ascunde...Cum ar putea un cerc să îsi ascundă unghiurile?
   Închid ochii, o tin strâns de mână si facem prima vrajă împreună: Mos Crăciun va face să ningă cu rochii de printese! Ea va sclipici, eu... eu voi fi colorată, cu suflet colorat, voi fi Zâna Culorilor - G. Floare Albă- iar ea I. ruptă din Curcubeu se vărsa în sclipici pentru o lume întreagă.
   Mă tine strâns de mână pe Bulevardul Regilor si pot simti sângele albastru ce bate în două palme ca timpane de vis într-un tinut de vis al nobililor lui don Quijote.
   Mă trezesc într-un cristal, ea, prezentă încă, se răsuceste printre citate ale florilor fumate.
   Îmi administrează a doua doză cu Tagore, Heine, -romanticul întârziat- Eliade. Se transformă în aripi de înger cu formă de avion si plutesc, plutesc până la Casa Stafiilor unde sălăsluiesc făuritorii de vise.

On the way

     Numele lui e Vali.

 Are 8 frati. 

Părintii nu lucrează, trăiesc din alocatie.

 Are 12 ani si îi place foarte mult matematica.

 Privirea lui a fost dresată să stârnească milă...

Din ciclul "personaje" : OMUL CU FLAUT

   Dacă locuiti în Brăila sau măcar ati avut cândva ocazia să treceti pe Strada Mihai Eminescu * probabil că l-ati văzut si pe omul care cântă la flaut în fata fostului hotel "Pescărusul" . Pare că aduce un omagiu clădirii aflate în prag de prăbusire, par din acelasi timp imemorial, ultimele relicve ale unor povesti nespuse... Ne e cunoscut tuturor, dar oare câti ne putem mândri că îl cunoastem? 

    Să facem un exercitiu! Ce stim de fapt despre acest om?

1. Ne face viata mai frumoasă prin ceea ce cântă. Ne trimite cu gândul la marii maestrii ai muzicii...ne face să visăm... Trebuie să îi auziti improvizatia pe "Valurile Dunării"!

2. Copiii mici plimbati de mămici nu adorm decât ascultându-l, apoi când cresc mai mari refuză să se întoarcă acasă înainte de a-l vizita pe omul cu flaut

3. Se îmbracă sărăcăcios si nu întinde niciodată mâna să cersească, are servieta deschisă pe jos, dacă ai ceva de oferit. De asemenea, se opreste din cântat pentru a-ti multumi. Iar pentru cei care  găsesc un moment să îi privească ochii , bătrânul are un suflet nobil, privire demnă , încărcată de suferintă, dar în acelasi timp cu un zâmbet al fiintei de recunostintă pentru ziua de azi, pentru  sansa de a putea cânta încă odată!

   Cam atât se poate observa ca simplu trecător, dar ca om îndrăgostit de povesti afli că a fost cândva un copil fericit cu mii de visuri cutezătoare care a învătat să cânte la flaut  la "Casa pionierilor" în clasele mici. A făcut parte dintr-o fanfară cu care a câstigat locul 2 pe tară, a mers la o scoală de pe bulevard. Iar acum se rupe firul, îi e greu să vorbească, are o stângăcie izvorâtă din pierderea deprinderii de a discuta cu semenul său, totusi gesturile nobile nu au suferit această degradare: îsi ridică sapca din politete, poate din dorinta de a ne privi . Se exprimă mai bine cântând, ne face o mică demonstratie cu fragmente din mai multe partituri.  Apoi,din nefericire, am pus si întrebarea al cărui răspuns îl intuiam deja: 

-Familia?  

-Nu mai am pe nimeni. Mama mi-a murit acum 20 de ani, iar sotia acum 10 . Sunt doar eu si...( ne indică sugestiv cu un gest plin de tandrete flautul)

   La plecare ne cântă un mars patriotic: Treceti batalioane române Carpatii!

   Acesta e al nostru om cu flautul său fermecat! Singurul street-musician din Brăila. 

Acum vin sărbătorile ...i-am lăsat în servietă o felicitare în care îi urez din partea trecătorilor să  îi fie fericite. Hai să îi împlinim această urare! Zâmbetul de pe buze si lacrima din ochi înainte de a cânta din nou îmi întăresc credinta că pentru omul magic trebuie să se întâmple o minune fie de la Dumnezeu fie de la oameni!

*(Strada Republicii sau vechea Cale Regală)

Explozie

         Bănuiesc că ați auzit cu toții de explozia acelei centrale termice din apartamentul de deasupra Irish-ului. S-a întâmplat să trec prin zonă  chiar când se desfăsurau actiunile de salvare. Pompierii urcau si coborau pe scări, fumul gros se ridicase peste înălțimea blocului- mai ceva ca în filme , de-a dreptul "senzațional". Dar ceea ce m-a uimit nu a fost atât evenimentul în sine, care până la urmă este o tragedie, cât oamenii care se adunaseră acolo ca la mici gratis. Intersecția era plină ochi pe toate părțile , pe puțin 200 de oameni căscau gura si asteptau cred că nici ei nu stiu ce. Înțeleg că asa ceva  nu vezi în fiecare zi, dar totusi tragedia unuia n-ar trebui să devină spectacolul altuia, dar la ce să ne mai asteptăm dacă mass-media < adevăratul dictator al maselor> asta face . 
         Două minute cât am apucat să văd din autobuz si m-am îngrozit, erau mai mulți ca la parada de 1 decembrie... Stiu că este vorba de psihologia maselor , dar asta nu înseamnă că individul nu se poate corecta... Să ne gândim cel putin la filmele americane si nu numai: în cazuri de  genu , nu apăreau mai mult de 50 de gură-cască, oamenii aceia chiar nu aveau altceva de făcut? Se simteau chiar atât de importanți doar pentru  că se holbau la un incendiu si la "pompieri în actiune"?