-2 clase: profil real si uman
-acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport
-ore total neasemănătoare
Pentru
a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba , voi adăuga că ora
consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi
din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite
conceptii ale filozofilor despre om, participantii la curs erau
solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal,
clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a
comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare pe
de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de
imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se
fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc
ajungându-se la un întreg. Desi se spuneau si mici prostioare sau
naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă , ci se trecea
natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit
mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a
încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând
că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie. De asemenea,
comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si
suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem
liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba
chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?" , s-au
adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta
rândul.
La
clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu
aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai
plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar
partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota
cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje
în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi
sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o
ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare
împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară. Cei ce au vorbit au
abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si
elevată înfătisând perspective noi,dar pierzând miezul problemei uneori.
Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea,
doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a
aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să
dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate
din Jean Jaques Rousseau, Blaise Pascal, Rene Descartes...Mobilitatea pe
care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care
schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul
are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost
obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat
foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă
natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să
ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi,
ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor.
M-a
amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase:
într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o
buturugă- tip ciocan de judecătorie- câte o fată de la ambele clase a
văzut o posetă, servietă!când, de fapt se sugera clar spiritul
justitiar.
Firi
pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi
realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii!
"Croitorul
poate să fie cel mai bun din oras , dar dacă materialul e prost, haina
tot nu va fi de calitate"! Cam aceasta a fost situatia la care am fost
martoră, însă materialul nu e prost , ci rigid în cazul clasei de
filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor. Nu
vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să
surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E
posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze
si efecte e încântător caracterul eterogen al omului.
Scopul initial al articolului este să dărâme prejudecata legată de faptul că elevii de la profilul umanist ar fi visători si lipsiti de simt practic , iar cei de la real că ar avea capul numai în cifre.
Scopul initial al articolului este să dărâme prejudecata legată de faptul că elevii de la profilul umanist ar fi visători si lipsiti de simt practic , iar cei de la real că ar avea capul numai în cifre.
Sunt
elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la
două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite.
Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info,
unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea
perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr
curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni,
mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu,
cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o
clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de
scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale
creierelor elevilor. - See more at:
http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Sunt
elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la
două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite.
Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info,
unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea
perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr
curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni,
mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu,
cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o
clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de
scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale
creierelor elevilor.
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Sunt
elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la
două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite.
Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info,
unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea
perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr
curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni,
mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu,
cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o
clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de
scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale
creierelor elevilor.
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Sunt
elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la
două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite.
Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info,
unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea
perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr
curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni,
mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu,
cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o
clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de
scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale
creierelor elevilor.
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Sunt
elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la
două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite.
Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info,
unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea
perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr
curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni,
mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu,
cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o
clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de
scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale
creierelor elevilor.
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru a fi evaluati.
Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.
Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.
De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.
La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de profesoară.
Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...
Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.
Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.
Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.
Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf
Nu inteleg rostul acestui articol si nu inteleg nici in ce postura te afli tu ca sa ajungi la concluzia ca " umanistii sunt firi pragmatice care nu isi permit sa viseze". Sa nu uitam ca si domnia dvs sunteti o UMANISTA si daca tot pretindem ca suntem mari si tari, de ce nu te-ai dus la real? Daca tot era evident acel spirit justitiar, de ce nu ai afirmat acest lucru? Si a spune ca "materialul e prost" inseamna a jigni un intreg colectiv indiferent cat de mult incerci tu sa maschezi asta. Sa nu uitam ca inainte de a mentiona anumite lucruri, ar trebui sa ne uitam si in ograda personala, iar daca sunt nemultumiri, ar trebui spuse in fata, nu prin articole cu tente jignitoare si care nu prezinta interes! Multumesc.
ReplyDeleteNu te cunosc, nu ma cunosti, dar am o curiozitate...care e de fapt ideea principala a acestui text? Si, mai mult decat atat, daca asa neinteleasa te consideri in acel colectiv, ce cauti dumneata la uman, stimata domnisoara? Sau colegii tai sunt in plus in acea clasa, de fapt? Presupun ca ai ales singurica profilul, asa ca nu te mai plange, asuma-ti alegerea si gandeste-te ca jignesti un intreg colectiv, din care din pacate faci parte.Vad ca iti place Eminescu...stii ca el spunea "e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune"? Asa si articolul asta..usor de scris, sec la continut. Mai citeste, draga mea. Si cand o sa ai ceva cu adevarat important de spus, scrie!
ReplyDeleteUn scriitor trebuie sa tina cont de doua lucruri extrem de importante: sa aiba ceva inteligent de spus, si sa stie cum s-o spuna in asa fel incat sa transmita ceva. Scuzele mele, dar tu le-ai pierdut din vedere pe ambele.
DeleteTe cunosc cat de cat si stiu cat de mandra esti de ce scrii, dar parerea mea e ca reactia ta e total neindreptatita. Nu stiu daca ai idee, dar in acest domeniu e destul de greu sa te afirmi, si mi se pare ca tu chiar nu ai cu ce.
Intr-adevar, in clasa esti vazuta ca o inadaptata, cam ca Gheorghidiu. Inteleg ca esti pasionata de filozofie, dar cu oamenii nu poti vorbi doar la modul asta. Nu pentru ca toti sunt prosti si mare noroc au cu tine, de o inteligenta sclipitoare, dar pentru ca fiecare are felul lui de a comunica, si daca intr-adevar esti inteligenta, vei sti cum sa comunici cu fiecare si nu te vei mai plange de pragmatismul colegilor tai sau mai stiu eu ce te mai supara pe tine
Avand in vedere ca esti cam singura din clasa ta cu astfel de pareri, poate ca "materialul e prost" in cazul tau, te-ai gandit vreodata? Din nou, nu e vorba de cat de inteligent esti, ci de cat de repede te adaptezi. Tu, ca un luceafar cazut in gradina noastra, nu te prea descurci, si te mai si plangi pe tema asta.
Inainte sa postezi ceva, reciteste, sau cere parerea altora.