Nov 16, 2014

Fir-ar el de vot!


                 În cadrul proiectului E.U. in Parlament al Asociatiei Pro Democratia, am fost supraveghtor la alegerile prezidentiale atât în turul unu cât si în turul doi. Proiectul a fost mult mai amplu, a inclus si alegerile parlamentare,  atunci am lucrat în echipe de observare cu voluntari străini din Turcia, Spania, Georgia. Împreună cu ei am învătat mai multe metode de a lua atitudine civică cum ar fi cafeneaua publică sau photo voice, însă sunt sigură că vă întrebati cu ce se ocupă un observator, la ce am avea nevoie de asa ceva. Vă voi împărtăsi din experienta mea .
            În primul rând pentru a fi observator trebuie să ai peste 18 ani si să obtii o acreditare de la Minister de care noi am dispus, bineînteles, prin intermediul asociatiei. După o prealabilă instruire , observatorul are misiunea de a merge prin sectiile de votare si a supraveghea procesul de votare urmărind nereguli. De exemplu, o ilegalitate ar fi să se identifice persoane pe lista suplementară fără declaratii sau ca sustinători ai diferitelor partide să umble cu masinile să ia oamenii de acasă pentru a-i face să voteze cu partidul lor, umblarea cu urna mobilă, din nou, fără a exista cereri si, ca să nu mai spun, adăugarea de persoane decedate printre persoanele votante.După cum spunea un coleg din Chisinău :când se voteză se întâmplă mai multe învieri ca de Paste!
             În primul tur am mers prin satele din Judetul Brăila si m-au impresionat profund bătrânele de peste 80 de ani care veneau la vot în baston motivând sincer "că dacă nu aveam dreptul să votez, mă revoltam, nu asa trebuie, mamă?".Numărul mare al românilor la vot sugerează o dezvoltare a spiritului civic.Românii chiar nu au ratat nicio ocazie de a vota: în Comuna Viziru  numărul  votantilor de pe lista suplimentară era de ordinul sutelor, răspunsul- sectia de votare era situată pe un drum principal si toti soferii de tir, ori diferiti oameni aflati în deplasare au oprit să voteze stiind că nu au cum să ajungă acasă. În general, procesul de votare a functionat corect, dar am întâlnit si câteva incidente: un reprezentat al unui X partid îi cerea agresiv unui presedinte de sectie o copie după lista votantilor  permanenti ori conform instructajului orice eliberare de document oficial este ilegală ,presedintele- om vertical- s-a opus cu vehementă mai ales că i ne-am alăturat si noi , reprezentantul s-a făcut dintr-o dată nevăzut amenintând că va reveni, presedintele a rămas să sune la BEJ( biroul electoral judetean) pentru lămuriri, nu cunosc continuarea, dar am încredere în presedintele respectiv că totul nu s-a lăsat manipulat. Un alt paradox: legea a fost făcută ca să fie încălcată! Într-un oarecare sat, nu-mi amintesc exact numele, recunosteai sectia nu după steag si indicatoare, ci după afisele de campanie electorală ori nouă ni se spusese clar că la 500 de m de sectie sunt interzise astfel de reclame. I-am întrebat pe presedintii de sectii - au răspuns că asa au fost instruiti, că nu îi interesează ce se află în afara incintei, de stâlpul ei mai exact, am sunat la BEJ si aflăm stupefiati că li se dă dreptate celor din sectii, legea s-a modificat sau ceva de genul...lângă aceeasi sectie cu pricina se afla un bar unde benchetuiau niste bărbati care urmau să meargă la vot- vânzarea băuturilor alcoolice în apropierea sectiei de votare este interzisă! ca să nu mai adaug că un domn pe care am dorit să îl intervievăm se afla mai mult decât evident în stare de ebrietate proaspăt iesit de la vot!
         În turul doi ne-am  mutat perspectiva pe sectiile din oras unde, într-adevăr, nu am întâlnit nereguli majore  , ba chiar am  fost frapati de multitudinea brăilenilor iesiti la vot!
         În afara unui presedinte care a refuzat să discute cu noi argumentând că  pe acreditare scrie doar că avem voie să intrăm si să stăm într-un colt( atributiile noastre vizau si completarea unor formulare privind desfăsurarea votului si starea generală a sectie, de exemplu date generale- număr, nr. votanti lista pemanentă, suplimentară, număr declaratii, cereri pentru urna mobilă)  nu am întâmpinat nimic iesit din comun însă nu pot să nu semnalez teama cea mai mare pe care o aveam si care s-a si adeverit. Rog a mi se da creditul pentru impartialitate politică în cele ce urmează!: 
        Vineri, am aflat dintr-o declaratie a presedintelui Traian Băsescu că este necesară înmultirea sectiilor de votare în diaspora. Acest lucru era posibil prin realizarea unor cereri de către Guvernul României, numai că acesta a sustinut sus si tare că această măsură este ilegală,  legea conform căreia mutarea sectiilor de votare este ilegală se referă strict la listele permanente, ori diaspora votează pe liste suplimentare. Pentru  o privire de ansmablu mai amplă voi aminti răsturnarea situatiei de la alegerilor prezidentiale trecute când diaspora a schimbat total rezultatul din sondaje . Acum se stia că diaspora îl preferă pe Iohanis, iar Guvernul sustinător al lui Ponta a actionat ca atare. 
          Rezultatele au fost dezastruoase după cum stiti din mass-media. Voi completa doar cu exemple personale: o prietenă din Londra a stat 7h la coadă în ploaie si nu a reusit să intre la vot, o cunostintă de-a ei cu triplă cetătenie (română, canadiană si britanică) era foarte hotărâtă să renunte la cetătenia română. Oare chiar asa am ajuns? 

No comments:

Post a Comment