Iată si celelalte două piese pe care le-am vizionat la Festivalul Zile si Nopti de Teatru la Brăila încheiat pe 7 decembrie.
TRĂDARE - piesa jucată sâmbătă seara la Sala Studio a fost un adevărat regal. Pe lângă faptul că mi-a oferit deosebita plăcere de a revedea echipa din "Poveste de familie" , acest spectacol mi-a dovedit că un regizor bun ( si aici mă refer la Sânziana Stoican) poate pune în scenă un subiect atât de banal ca trădarea< vechea poveste: sotia are o aventură de 7 ani cu prietenul cel mai bun al sotului> si să te uimească , să te surprindă. Elementul de noutate principal este acela că scenele sunt prezentate de la coadă spre cap: prima este cea în care sotia Ema, interpretată admirabil de Sabrina Iaschevici , se reîntâlneste cu fostul amant <Jerry> din disperare că se desparte de sotul< Robert>. În discutia lor evocă momentele trecutei aventuri- starea actuală a fiecăruia- stânjeneala venită din faptul că încă se iubesc sau din faptul că se învinovătesc că nu au reusit să ducă relatia mai departe. Urmează o scenă de peste câteva luni care ni-l prezintă pe Jerry ca pe o persoană cu grave probleme de constiintă -tip care pare să-l avantajeze pe actorul Ionut Visan- cei doi prieteni se confruntă si ies la iveală nenumăratele trădări si adevăruri. Fiecare trădează pe fiecare - acesta este principiul pe care l-a evocat piesa si la care mă asteptam din dorinta de a o compara cu un serial turcesc cu acelasi nume. Urmează scene în ordine descrescătoare până la momentul închegării relatiei extraconjugale la o
petrecere de Crăciun. Scenele se leagă între ele prin anumite amintiri ce ajung să fie evocate până la
urmă, dar si prin altele care se repetă ca un glas justitiar în constiinta personajelor.M-a frapat faptul că absolut fiecare scenă oferă imprevizibilul.Cele trei personaje joacă pe rând si rol de povestitori , de cor specific teatrului antic cu mici divagatii menite să accentueze nuanta tragicomică a piesei. Un alt aspect este că trădare se întâmplă si între acesti oameni culti editori si conducători de galerii de artă. Piesa spune o poveste extraordinară pe care personajele o stiu , e ca si cum s-ar întâlni după multi ani si ar recompune scenariul prin vechi amintiri si povestiri de care cei trei prieteni se amuză acum. Un triunghi amoros bizar în care încornoratul nu este chiar încornorat.
PAPARAZZI SAU CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT: am ales această piesă
pentru metafora din titlu.Duminică la ora 12. Desi eram constientă că promite mai mult decât ar putea oferi, curiozitatea de a vedea ce se ascunde în spatele acestei metafore neobisnuite a învins. Un gunoi sau în varianta blândă -o aiureală. Părerea mea este că a fost doar o copie nereusită a stilului modern, un kitsch excrecabil, fără valoare. Are mesaj- dezumanizarea înainte de sfârsitul lumii. Soarele este pe cale să se stingă , dar fiecare îsi vede de banalul său absurd. Lipsă de logică si sens de multe ori. Singurul lucid simpatic este bătrânelul orb, el pare să poată opri chiar crima prin bunătatea sa. Uneori l-am perceput ca pe o metaforă a Marelui Orb, care ne sună din când în când să ne facă să mai privim în jur, dar de care nu avem timp. O lume decăzută, descentrată , aproape irecuperabilă, în care fiecare îsi trasează propriul cerc negru suferind de drama singurătătii. Un furnicar în care nimeni nu mai este cu adevărat ceea ce pretinde . Disperare. Poate acest haos a fost si mesajul regizorului, dar nu pot spune că mi-a făcut plăcere, nici că m-a încântat, nici că voi mai merge vreodată la vreo piesă asemănătoare. Răsăritul avortat nu este altceva decât refuzul omului de a se opri pentru câteva secunde în fiecare zi să privească soarele, lumina.
Preferata rămâne Hai iu iu! , dar cu aceste trei piese m-am îmbogătit anul acesta cu ocazia festivalului. Asteptăm răbdători să vedem clădirea teatrului terminată pentru că nimic nu se compară cu portia anuală de teatru.
No comments:
Post a Comment