Miriam se va chema. Va fi o fetiță cu rochițe înflorate și aripi de înger împletite cu fluturi. Irișii ochilor ei vor fi înmuiați ori în catran ori în fundul cerului, acolo în centrul furtunii unde e liniște mereu. Trupul ei firav va fi tras prin fus și va pluti deasupra lumii anoste ca o boare de culoare. Surâsul ei va fi spânzurat între un scripete de la răsărit și o gropiță de catifea din marginea apusului. Când se va naște ea, hașura neterminată nu se va mai ruga Domnului pentru un zumzet colorat.
Idilă pe un turn, vorba cărții.
ReplyDelete