Experienta de vara, experienta de viata

Cu toate că se apropie iarna, urmele verii au rămas adânci înfipte în sufletul meu ca si în al oricărui tânăr de 18 ani. Odată cu împlinirea acestei fabuloase vârste mi-am descoperit trei superputeri: încrederea, visul si forta de a-mi trăi visele.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am crezut necesare în prima vară petrecută cu statutul oficial de adult a fost să muncesc, oriunde-oricum, aveam dorinta arzătoare de a-mi asuma o responsabilitate, de a mă disciplina, si de ce nu? de a câstiga niste bani pentru admiterea la facultate.

Toate bune, numai că încet-încet mi-am dat seama că nu e atât de usor să îti găsesti un loc de muncă: o prietenă care îmi promisese că mă angajează la localul părintilor ei a fost obligată să-si retragă oferta, pentru că avuseră nevoie de angajati noi din timpul scolii; as fi vrut măcar să fac promotii publicitare într-un supermarket, dar la început de vacantă m-am lăsat cuprinsă de un val acut de lene, m-am dedicat cititului si asteptam să-mi pice ocazia de a lucra din cer, cum se spune.

Vorbisem încă din iarnă cu vărul meu de la Mihai Bravu să îl ajut să vândă pepeni, dar nu eram sigură că va iesi ceva din toată treaba asta, nu stiam dacă se va tine de cuvânt, asa că îmi propusesem ca în caz că nu apare, să mă duc la bunici la tară să îi ajut în gospodărie. Nu ar fi fost tocmai ce îmi doream, dar totusi aveam o perspectivă.

În curând vine mijlocul lui iulie, deja fusesem la Oradea cu cercetasii si la mare cu vărul cu pricina, se simtea nevoia să mă apuc de ceva serios. Chiar atunci, primesc un telefon în urma căruia sunt invidată la a vinde pepeni, chiar de a doua zi dimineată. Aveam emotii. Stiam că am probleme cu socotelile făcute în gând si mi-ar fi plăcut să remediez acest neajuns, de asemenea eram cuprinsă de o curiozitate extraordinară fată de relatia cu viitorii clienti, cu vărul meu, cu cântarul si chiar cu pepenii în sine.

Trebuie să mărturisesc că a fost de-a dreptul fascinant! Programul a fost relativ lejer, vindeam doar când pleca el după marfă sau când se odihnea după paza de noapte(cam între 3-8 h la interval de o zi sau chiar 4), dezavantajul a fost că era imprevizibil, dar am reusit să mă mulez foarte bine după nevoile "sefului" meu cu care m-am înteles extraordinar.

Tarcul a fost montat într-un cartier de margine, o cu totul altă lume decât cea cu care eram eu obisnuită, o intuiam, dar nu trăisem niciodată în mijlocul ei. Un soi de mahala cultă cu o frecventă mare de pensionari, dar si o multime întreagă de tineri cu multi copii mici, mai multi decât în zonele de centru, prin urmare cei săraci sau modesti încă n-au intrat atât de puternic în criza secolului XXI ( aceasta presupune printre altele si degradarea familiei).

Cu acest prilej am probat cu rezultat afirmativ una din afirmatiile lui Steinhardt: ”singura adevărată mare plăcere a mahalalei e nu băutura, nici sexualitatea, nu banii, ci relatia cu celălalt - de teama singurătătii cu sine - sub întreitul ei aspect de văicăreală, clevetire si ceartă”.

Am cunscut oameni în etate ce-si primeau cuvenita alocatie de la stat petrecându-si ziua de dimineată până seară pe afară vorbind cu unul si cu celălalt vrute si nevrute de dragul de a mai spune ceva, de a mai schimba o vorbă. De o familiaritete si căldură aproape agresivă m-au privit un pic reticent la început, dar m-au acceptat curând ca pe o componentă firească a societătii lor. Majoritatea erau fosti ingineri sau
lucrători industriali ce au fost nevoiti să se strămute de la sat odată cu industrializarea fortată la care tovarăsii comunisti au supus tara, de aceea păstrau încă nostalgia aerului liber, a naturii. Le pria însă statul - găsindu-si ocupatii mărunte pe lângă casă, îsi acceptau stadiul de repaos ca pe un concediu prelungit bucurându-se si relaxându-se parcă pentru toti anii munciti până atunci.

Frumoasă lume, cu povesti: spre exemplu, Petre Ganea, fost boxeor în categoria usoară, a participat la multe campionate nationale si internationale castigând numeroase premii dintre care cel mai însemnat este premiul I la Campionatul National categoria 48 kg în 1968, a avut o viată grea, a călătorit prin toată tara si lumea, dar din păcate când nu a mai putut profesa s-a retras pentru că nu avea răbdare cu copiii, care, mărturisea, nu aveau motivatie si nici nu ascultau, a ajuns să lucreze într-o fabrică, dar nu regretă nimic.

Interesându-mă mai mult despre personaj, aflu că mai există un Petre Ganea în Brăila, antrenor de box, care sustinea noul meu prieten îi fusese coleg. Sustinea că acesta din urmă nu avea chemare spre box si că de multe ori se lăuda cu succesele lui datorită asemănării de nume. Nu stiu cât de adevărată este povestea, însă omul părea sincer uimit de performantele de ziar ale Tizului său.

Dar să revenim la clienti. Multe categorii de oameni s-au perindat prin fata mea, de toate soiurile, glumeti, seriosi, certăreti, simandicosi, pretentiosi, nepăsători, nehotărâti si dornici de a se destăinui cuiva. Ei nu au reprezentat o problemă pentru mine, îmi plăcea să-i urmăresc, să le citesc fizionomiile si să le ofer exact marfa pe care si-ar fi dorit-o. Am primit si bacsisuri, dar au fost si cazuri hilare în care oamenii se plângeau că pepenii ar fi fost cruzi sau că ar fi avut semnitele galbene. Chiar dacă stiam că cel putin în ceea ce priveste semnitele, era o aberatie, le-am dat un pepene la schimbul celui deja mâncat probabil. Unii însă încercau aceeasi smecherie pentru mai mult de două ori si renuntam la a-i despăgubi.

Cea mai mare vânzare am făcut-o într-o dimineată, în 5 ore 250 lei - high score. Mi-au plăcut clientii care se interesau de cărtile pe care le citeam si cei care mergeau pe intuitia mea în a cumpăra pepeni, nu am primit plângeri personal, în schimb îi consideram enervanti pe cei care alegeau marfa o grămadă si încercau să obtină un pret mai mic decât cel corect. Ideea e că pentru prima oară m-am pus în ipostaza vânzătorului si am realiza ce client dificil sunt eu însămi.

Curând m-am famialiarizat cu trezitul de dimineată, dar si cu meseria în sine care mi-a devenit dragă în momentele în care aveam vânzare, pentru a nu simti monotania perioadelor ”moarte” - citeam. Mi-am creat clienti fideli, care au cumpărat de la noi în continuu, ba chiar unii care veneau de la mare depăratare doar pentru soiul bun cultivat si îngrijit de vărul meu.

Din păcate, nu s-a dovedit o afacere foarte rentabilă pentru verisorul meu. Motivul taxe imense: 800 lei/ lună - închiriat loc si 5lei/zi cântar. O hotie de-a dreptul tinând cont că trebuia să îsi scoată si investitia, si transportul, ca să nu mai spun de munca si efortul imens. După părerea mea, statul ar trebui să încurajeze productia locală pentru a creste capitalul tării, ori acest lucru pare imposibil cu admnistratia actuală. Este necesară sprijinirea micului întreprinzător si fermier pentru cresterea economică, aceasta e reteta succesului în cele mai multe tări ale lumii. Scădem importul si dezvoltăm exportul, dar... mai avem de asteptat.

În concluzie:
- am devenit un expert în materie de pepeni, am ajuns să-i recunosc după coajă
si mărime
- am învătat să monitorizez banii într-un mod profesionist
- am descoperit metode de a lucra cu diverse tipologii de clienti
- m-am adaptat unui mediu nou
- am dat prima declaratie la politie (o tigancă l-a înselat pe vărul meu)
- am mâncat pepeni pe săturate (optional)

Cea mai importantă lectie a fost că nu-mi pot permite să judec o profesie câtă vreme este cinstită. Am tras mai multe foloase decât ponoase si cu mâna pe inimă recomand oricărui tânăr să încerce o experientă de acest gen înainte de terminarea liceului! Te pregăteste pentru viată. Chiar acum, amintindu-mi tresar de febra care mă cuprinsese spre a vinde cât mai mult, a întrece concurenta prin servicii de calitate si bucuria pe care o simteam când treceau clientii multumiti sustinând că pepenii cumpărati au fost foarte gustosi.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/experienta-de-vara-experienta-de-viata.htm#sthash.4sWmMX6J.dpuf

Aprilie spulberat de Ismail Kadare

Este un roman modern ce evocă o lume a absurdului îmbrăcată în hainele tradiționalului.

    Actiunea se desfăsoară pe două planuri:

Ghiorgu- locuitor al Platoului ucide pentru a-si răzbuna fratele respectând GJAKMARRJE ( obicei albanez prin care orice atingere adusă onoarei unei familii este plătită cu sângele ofensatorului sau al rudelor acestuia)

Perspectiva naratorului este " împreună cu" 

   Ghiorgu are probleme grave de constiintă, dar mai mult decât atât ajunge să pună sub îndoială preceptele kanun-ului (cod nescris de legi după care albanezii îsi ghidează existenta). El reuseste să spargă cercul vicios al societătii în care trăieste prin cugetările sale. Se desprinde educatie, de traditie, de părinti si are încerzări de a gândi cu propriul cap, încercări pe care el însusi si le reprimă. Fascinant este că pe măsură ce i se apropie sorocul ( luna de răgaz se termină, prin urmare gjakmarrje se va relua, apare tot mai clară perspectiva mortii) devine din ce în ce mai liber în gândire, iar moartea îi survine ,paradoxal, tocmai din această libertate pe care si-a asumat-o : si-a urmat chemările  lăuntrice iesind din prudenta de a respecta legile kanun-ului.

    Are o atractie androginică fată de Diana, sotia lui Besian Vops- scriitorul-.

Cuplul Vops vine în luna de miere pe Platou (zona muntoasă a Albaniei, în Nord)pentru că Basian scrisese foarte mult despre această zonă, despre locuitorii ei, în special despre influienta kanun-ului. Dar cărtile sale erau receptate ca fantezie, de aceea merge la fata locului pentru a explora si a se convinge.

    La început, totul pare un experiment frumos,  însă apropierea sângelui le probează tăria , descoperă că oamenii de la câmpie nu pot suporta vitregiile muntelui. Sotia lui, Diana, manifestă aceeasi atractie androginică pentru Ghiorgu. Desi nu se cunosc decât din priviri ard de dorinta de a se revedea după prima întâlnire. Lucrul pare imposibil de vreme ce Ghiorgu urmează să moară. Asteptarea si speranta sunt stări ce îi mistuie concomitent.
    Diana se schimbă radical- aproape că moare sau mai bine zis este atinsă de gheara mortii. Odată ce intră în Turnul de veghe(loc în care se adăposteau criminalii din gjakmarraje , dacă ieseau se aflau sub pericolul de a fi omorâti la rândul lor de către o rudă a victimei) viata Dianei se usucă, nu se stie ce a văzut acolo, ce i s-a întămplat cert este că o transformă într-un soi de victimă a vreunui vampir.
   Besian, desi scriitor, nu comunică aproape deloc. Toate dialogurile serioase pe care ar fi trebuit să le poarte cu sotia rămân în sine încercând să rezolve enigma transformării ei si trecând de la stări de gelozie la duiosie. În cele din urmă pare să înteleagă distrugerea sipritului Dianei ca pe o ofrandă cerută de kanun pentru scrierile sale.
    Diana - frumoasă, blondă/ castanie cu ochi tulburători- pare o zână pentru munteni care sunt de-a dreptul vrăjiti de prezenta feminină.
   Finalul este deschis . Se sugerează moartea lui Ghiorgu si plecare celor doi tineri căsătoriti de pe Platou cu sulita gjakmarrjei înfiptă în suflet.

Romanul este o parabolă a literaturii absurde pentru regimurile totalitare. Autorul sustine aspectul democratic al vechiului cod cutumiar albanez în comparatie cu sistemul juridic comunist.  

Fir-ar el de vot!

                 În cadrul proiectului E.U. in Parlament al Asociatiei Pro Democratia, am fost supraveghtor la alegerile prezidentiale atât în turul unu cât si în turul doi. Proiectul a fost mult mai amplu, a inclus si alegerile parlamentare,  atunci am lucrat în echipe de observare cu voluntari străini din Turcia, Spania, Georgia. Împreună cu ei am învătat mai multe metode de a lua atitudine civică cum ar fi cafeneaua publică sau photo voice, însă sunt sigură că vă întrebati cu ce se ocupă un observator, la ce am avea nevoie de asa ceva. Vă voi împărtăsi din experienta mea .

            În primul rând pentru a fi observator trebuie să ai peste 18 ani si să obtii o acreditare de la Minister de care noi am dispus, bineînteles, prin intermediul asociatiei. După o prealabilă instruire , observatorul are misiunea de a merge prin sectiile de votare si a supraveghea procesul de votare urmărind nereguli. De exemplu, o ilegalitate ar fi să se identifice persoane pe lista suplementară fără declaratii sau ca sustinători ai diferitelor partide să umble cu masinile să ia oamenii de acasă pentru a-i face să voteze cu partidul lor, umblarea cu urna mobilă, din nou, fără a exista cereri si, ca să nu mai spun, adăugarea de persoane decedate printre persoanele votante.După cum spunea un coleg din Chisinău :când se voteză se întâmplă mai multe învieri ca de Paste!

             În primul tur am mers prin satele din Judetul Brăila si m-au impresionat profund bătrânele de peste 80 de ani care veneau la vot în baston motivând sincer "că dacă nu aveam dreptul să votez, mă revoltam, nu asa trebuie, mamă?".Numărul mare al românilor la vot sugerează o dezvoltare a spiritului civic.Românii chiar nu au ratat nicio ocazie de a vota: în Comuna Viziru  numărul  votantilor de pe lista suplimentară era de ordinul sutelor, răspunsul- sectia de votare era situată pe un drum principal si toti soferii de tir, ori diferiti oameni aflati în deplasare au oprit să voteze stiind că nu au cum să ajungă acasă. În general, procesul de votare a functionat corect, dar am întâlnit si câteva incidente: un reprezentat al unui X partid îi cerea agresiv unui presedinte de sectie o copie după lista votantilor  permanenti ori conform instructajului orice eliberare de document oficial este ilegală ,presedintele- om vertical- s-a opus cu vehementă mai ales că i ne-am alăturat si noi , reprezentantul s-a făcut dintr-o dată nevăzut amenintând că va reveni, presedintele a rămas să sune la BEJ( biroul electoral judetean) pentru lămuriri, nu cunosc continuarea, dar am încredere în presedintele respectiv că totul nu s-a lăsat manipulat. Un alt paradox: legea a fost făcută ca să fie încălcată! Într-un oarecare sat, nu-mi amintesc exact numele, recunosteai sectia nu după steag si indicatoare, ci după afisele de campanie electorală ori nouă ni se spusese clar că la 500 de m de sectie sunt interzise astfel de reclame. I-am întrebat pe presedintii de sectii - au răspuns că asa au fost instruiti, că nu îi interesează ce se află în afara incintei, de stâlpul ei mai exact, am sunat la BEJ si aflăm stupefiati că li se dă dreptate celor din sectii, legea s-a modificat sau ceva de genul...lângă aceeasi sectie cu pricina se afla un bar unde benchetuiau niste bărbati care urmau să meargă la vot- vânzarea băuturilor alcoolice în apropierea sectiei de votare este interzisă! ca să nu mai adaug că un domn pe care am dorit să îl intervievăm se afla mai mult decât evident în stare de ebrietate proaspăt iesit de la vot!
         În turul doi ne-am  mutat perspectiva pe sectiile din oras unde, într-adevăr, nu am întâlnit nereguli majore  , ba chiar am  fost frapati de multitudinea brăilenilor iesiti la vot!

         În afara unui presedinte care a refuzat să discute cu noi argumentând că  pe acreditare scrie doar că avem voie să intrăm si să stăm într-un colt( atributiile noastre vizau si completarea unor formulare privind desfăsurarea votului si starea generală a sectie, de exemplu date generale- număr, nr. votanti lista pemanentă, suplimentară, număr declaratii, cereri pentru urna mobilă)  nu am întâmpinat nimic iesit din comun însă nu pot să nu semnalez teama cea mai mare pe care o aveam si care s-a si adeverit. Rog a mi se da creditul pentru impartialitate politică în cele ce urmează!: 

        Vineri, am aflat dintr-o declaratie a presedintelui Traian Băsescu că este necesară înmultirea sectiilor de votare în diaspora. Acest lucru era posibil prin realizarea unor cereri de către Guvernul României, numai că acesta a sustinut sus si tare că această măsură este ilegală,  legea conform căreia mutarea sectiilor de votare este ilegală se referă strict la listele permanente, ori diaspora votează pe liste suplimentare. Pentru  o privire de ansmablu mai amplă voi aminti răsturnarea situatiei de la alegerilor prezidentiale trecute când diaspora a schimbat total rezultatul din sondaje . Acum se stia că diaspora îl preferă pe Iohanis, iar Guvernul sustinător al lui Ponta a actionat ca atare. 

          Rezultatele au fost dezastruoase după cum stiti din mass-media. Voi completa doar cu exemple personale: o prietenă din Londra a stat 7h la coadă în ploaie si nu a reusit să intre la vot, o cunostintă de-a ei cu triplă cetătenie (română, canadiană si britanică) era foarte hotărâtă să renunte la cetătenia română. Oare chiar asa am ajuns? 

Căutare

      

 Si beau    

  Să simt,   

  Să mint, 

să uit,  

   să ascund,

    să plâng , 

să zic   

             Adevărul.

 Si citesc    

Să zbor,  

   să mor, 

    să nasc

   să cresc,    

să iubesc,     

să cunosc       

             Omul

Gânduri de elev

postat la

Chiar vreţi să ştiţi problemele unui elev, căci ele sunt „probleme” la plural? Ei bine, începem de dimineaţă: mă urc într-un autobuz supra-aglomerat, deşi, trebuie să recunosc şi să apreciez efortul de a mai îndesi autobuzele de la ora 7.20 - 8.00 din ultimele luni. Pe parcursul călătoriei mă deranjează acei colegi de la alte licee, foarte gălăgioşi, care mai au şi tupeul să se ia de câte o fată singură cu glume porcoase şi nu numai; pe lângă această problemă, de 7 ani de acasă să-i spunem, mai există şi o groaznică desincronizare cu bătrânii care ştiu că aceea e ora noastră de plecat la şcoală, tot ei ştiu că vor să stea jos şi să nu fie îngrămădiţi de ghiozdane uriaşe de câte 5-7 kg fiecare.

Deci ei, care se plâng de noi şi care au tot timpul din lume, ”sunt pensionari până la urmă”, aleg să meargă la piaţă sau unde or fi având ei treabă fix la ora aceea când abia au loc în autobuz elevii, ca să nu mai spun de bătrânelele acelea iuţi la gură care găsesc motiv de ceartă fie cu un tânăr mai neobrăzat, pe care nu îl absolv deloc de vină, fie cu bietul şofer care şi aşa e stresat de salariul mic, de familia pe care o are de întreţinut etc.

La şcoală mă enervează laşitatea unor profesori de a pune note mici sau de a uza din plin de autoritatea pe care se presupune că o au. Majoritatea profesorilor se plâng de lipsă de respect şi îi vezi pe unii că se uită pierdut înspre elevi întrebându-se în mintea lor: oare cât de departe pot ajunge cu nesimţirea? Păi, mai departe decât şi-ar fi închipuit ei, în mod sigur. Îi vezi acolo stând în faţa clasei ca nişte nevinovaţi aduşi la execuţie aşteptând parcă să-i lovească cu o piatră în cap conştiinţa pe copiii pe care ei îi iubesc atât de mult şi cărora ar avea atâtea să le spună

Dar până la urmă şi lipsa aceasta a lor de acţiune e tot o formă de iubire, pentru că săracului profesor îi e milă de elevii săi, îi e milă să-i pună o notă mică şi să-i distrugă viitorul neajutoratului copil care, în treacăt fie vorba, profită de această slăbiciune.

Deci vina e tot a sistemului. De ce ar conta o notă în aplicarea la facultate ? Ce importanţă mai are nota aceea mică, când elevul e o enciclopedie umblătoare? Cunosc destui copii cu o cultură generală de genii, cărora, însă, şcoala propriu-zisă nu le prezintă interes şi care de multe ori sfârşesc cu o medie de 8 sau şi mai mică având totuşi mai multe cunoştinţe decât premiantul acela cu 10 pe linie. Pe aceştia cine îi recompensează, cine îi motivează?

Pentru că toată lumea găseşte probleme, dar nimeni nu oferă soluţii viabile, îndrăznesc să spun că mai bine era pe vremea când se dădea examen pentru intrarea la liceu sau facultate, deşi era mai greu.

Iar dacă într-adevăr oficialităţile vor ca elevii să înveţe cât mai bine la şcoală s-ar putea da un procent din alocaţie pe baza unei medii minime. Practic, cu ce mă ajută pe mine dacă am 10 la geografie, dacă nu-mi place această materie şi media mea corectă ar fi 7 sau 8?

Aici e problema. Inainte se făcea învăţământ de calitate la puţini, acum se face la mulţi şi nu ştim cât de bine şi practic. Oare de ce se chinuie guvernul să-i şcolarizeze pe toţi teoretic, să-i bage pe câţi mai mulţi pe banii statului în facultate, ca să nu se închidă? De ce? Ca să se îngroaşe rândul şomerilor ce se hrănesc tot din banii statului stând toată ziua pe pc şi ajungând până la urmă să se angajeze ori într-un loc total opus calificării lor ori să plece în afară să fie exploataţi de nişte ţări care n-au investit nimic în dezvoltarea lor personală? Unde-i logica aici?

Lăsând la o parte aceste probleme de „oameni mari” (care vor deveni ale noastre în câţiva ani, dacă nu sunt deja), vă voi mărturisi durerea cruntă pe care o simt de fiecare dată când văd ignoranţa celor din jur şi inerţia.

Şi nu doar că nu se implică în acţiunile celor cu iniţiativă, ci au o atitudine distructivă, îi sapă şi îi demoralizează. Doare să îi priveşti pe unii cum nici măcar nu acceptă să primească o lovitură, ci ca un doctor superficial pe care nici măcar nu-l mai interesează adevărata stare a bolnavului pune un diagnostic de boală incurabilă luându-i pacientului orice speranţă de vindecare.

Aceasta e atitudinea românilor faţă de ţara lor. E doar o chestiune de mentalitate ce trebuie schimbată. Trebuie să avem curaj, speranţă şi să bandajăm rănitul înlăturând bacteriile. Ignoranţa e dureroasă şi laşă fiind probabil cea mai mare problemă a societăţii. Toţi se plâng ca într-o competiţie aproape şi nimeni nu face nimic.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ganduri-de-elev.htm#sthash.h2pPb4RR.dpuf

Lenea costă bani!

Rolul tehnologiei este să ne facă viata mai usoară, prin urmare să ne ajute să fugim de muncă. Trăim în secolul tehnologiei, societatea noastră este din ce în ce mai dependentă de aceasta si oare unde poate duce o societate construita pe ideea de a-si usura viata, de a fugi de muncă, de a fi lenesă?! Desigur că duce la haos, haos pe care deja îl trăim.

Mi se pare o aberatie! Suntem crescuti pe principiul evadării. Omul care stă degeaba nu poate fi fericit, chiar dacă sustine asta, el se plictiseste, ori plictiseala e o boala cronica foarte grava a zilelor noastre pentru dependentii de gadgeturi.

Munca e cea care aduce fericirea omului (Voltaire), pentru că asa cum toate păsările, animalele si celelalte vietăti isi au rostul lor pe pământ, asa si omul a fost creat pentru a munci, a se înmulti si a stăpâni pământul.

Faptul că societatea actuală este una denaturată, a "evolutiei", e usor de dovedit. Există multe lucruri bune, de calitate, oameni frumosi cu fapte frumoase realizate prin muncă, dar care îsi pierd întâietatea în fata popularizării celor care s-au folosit de scurtături, celor care au fost lenesi.

Nu sunt deloc de acord cu termenul de evolutie, deoarece după cum scria Jaques Maritain "Istoria lumii face progrese în acelasi timp pe linia răului si pe aceea a binelui", raportul dintre bine si rău rămâne mereu acelasi oricât de evoluati/ involuati am fi.

Spre a demonstra denaturarea mă voi lega de functiile primare ale omului:

- să muncească ("Stăpâniti pământul")

- să se înmultească

- să crească

Ceea ce se întâmplă astăzi majoritar, dacă ar fi să ne luăm după mass-media rog a nu se simti ofensati cei ce duc o viată fericită făcându-si datoria si care merită tot respectul), se prezintă astfel:

- fuga de muncă prin tehnologie

- avorturile

- dezvoltarea precoce din cauza substantelor chimice

Avem nevoie de întoarcerea la primordial, de a ne deschide ochii si a nu mai fugi de adevărata noastră natură.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/lenea-costa-bani.htm#sthash.DVAxaX7p.dpufpublicat la

Mitologia eului

•      Cine eşti?
•      Eu.
•      Care eu?
•      Tu.
•      Care tu?
•      Tu cel ce mă întrebi.
•      Dar nu e posibil să fii eu! Suntem doi eu?
•      Nu . Suntem unul şi acelaşi, numai că de ceva vreme te-am pierdut şi te tot căutam.
•      Ei bine, acum m-ai găsit!
•      Încă nu. Nu eşti tu eu pe care îl căutam…

“Mama put my gun in the ground

 I cann’t shout them anymore”

Mâine e ziua de naştere a îngerului blond cu ochi albalştri.

-         Ia spune, puiul mamei, ce cadou îţi doreşti de ziua ta?

-         Un pistol.

-         Un pistol de jucărie din cele cu luminiţe pe care le-am văzut săptămâna trecută în vitrină?

-         Nu , mami. Vreau un pistol adevărat.

-         Ei va trebui să mai aştepţi până vei creşte. Dar ce vrei tu să faci cu un pistol adevărat?

-         Să împuşc toţi oamenii din lume.

-         O, Doamne! Dar de ce dragul meu?

-         Pentru a ucide ura din ei. Voi folosi cartuşe încărcate cu iubire.

Strainii sunt frumosi

         Strangers are beautiful

     

O doamnă în vârstă, probabil ieşită de curând la pensie, îşi învaţă nepoţelul să meargă. Ce poate fi mai frumos de atât?

Ochii ei plini de expresivitate sclipesc de fericirea de a  fi bunică. Are o faţă osoasă şi riguroasă care exprimă o vitalitate de persoană atentă la nutriţie. Stă turceşte pe iarba verde a unui parc semipopulat.    

Îşi ţine nepotul de mână ajutându-l cu răbdare şi grijă să se plimbe în jurul ei legănat cu pas de pinguin. Mititelul nu ştie să vorbească, însă fiecare zgomot, fiecare ţipăt al vreunui copil ce aleargă disperat după minge îi atrage atenţia. Face ochii mari moşteniţi întrucâtva de la bunica, dar fizionomia plăpândă vădeşte şi trăsături străine de gena ei. Atâta atenţie coagulată într-un singur punct îl face să se clatine uşor, îşi pierde echilibrul, dar mâna bunicii e ca firul de rezervă al păianjenului. Privirea micuţului se opreşte asupra firelor de iarbă. Diversitatea şi culorile intense reprezintă centre de interes pentru el. Va rămâne cu privirea aţintită în jos până va tresări auzind un nou râs zglobiu, strigăt de copil sau vorba trecătorilor.

Bunica îl contemplă plină de admiraţie. E nepotul ei. Se citeşte pe chipul ei că nu a ieşit demult la pensie pentru că păstrează încă încordarea unui loc de muncă extrem de solicitant. Nepoţelul nu l-a mai văzut de foarte mult timp, iar ieşirea de azi e o escapadă, un refugiu. Un moment bunică-nepot de o puritate angelică. Ea ştie cum să se comporte cu el, a crescut la rândul ei copii, dar are emoţii. Siguranţă şi nelinişte. Se suceşte blând să nu-l bruscheze , apoi scoate un măr roşu mare. Îi propune micuţului să-l mănânce împreună. El nu-i răspunde pentru că nu ştie, dar ochii îi sclipesc de poftă şi până să apuce să ia o îmbucătură suceşte capul după claxonul unei biciclete..

Stejarul secular, gigantul a cărui coroană îi ocroteşte de un soare mult prea puternic e înduioşat, iar bunica îţi învaţă nepotul să meargă pe iarbă, nu pe asfalt… Pentru ei timpul stă pe loc, doar trecătorii nepăsători se scurg prea plini de ale lor.

    

 Un bătrânel cu eşarfă legată la frunte, în trening gri, aleargă. E uscăţiv la trup, dar plin de ambiţie. Cei firavi ascund o forţă nebănuită. Are hand-freeurile în urechi şi aleargă poate mai bine şi mai mult ca alţii. E concentrat pe ceea ce face , nu se lasă afectat de ce ar putea spune lumea din jur. Are riduri şi fruntea încreţită de griji se înseninează în ritmul trapului. E destindere pentru el, nepăsător la singurătatea lui pe aleea îmbătrânită îşi savurează momentul din plin. Simte cum absoarbe energia din mijlocul naturii, al arborilor ce îl depăşesc în vârstă. Sănătatea o prinde din zbor din tinereţea celor din jur. Sfidează orice privire cu demnitate ,curaj şi indiferenţă. Omu’ e în lumea lui, îşi vede de treaba lui şi e fericit… E un bătrânel frumos.

Strangers are freaky

Înalt ,bronzat, blond. Corp superb. Pantaloni mult prea scurţi pentru un băiat şi mulaţi pe deasupra. O fi gay…

Deschide poarta cu o atitudine leneşă şi cu o faţă nedormită încercând chiar şi aşa să pară mare şi tare. Ea e îmbrăcată comod cu un hanorac roz şi pantaloni gri de trening lărguţi şi papuci pufoşi. Îşi conduce prietena la staţie. El arată ca un monstru: e plin ochi de tatuaje cam pitic şi cu atât mai micşorat de desenele de pe gât, abdomen, pectorali, mâini picioare. Nu a iertat nimic în partea din faţă şi profil, spatele din fericire nu l-am văzut. Ce binecuvântare!

Cu atât de multe tatuaje, lookul de băiat rău , şmecher sau cum s-o fi numind îşi cam pierduse din farmec. Cu bermuzi scurţi roşii, şlapi negri şi cotul rezemat de poartă în cea mai leneşă postură pe care am văzut-o vreodată îşi strigă prietena autoritar. Îi face semne să se grăbească în curte. Omul acela chiar nu-şi dă seama că atât de multe tatuaje nu-l fac mai special, ci doar mai hilar. Ea l-a ascultat placid. Mi-e milă de cel cu pielea încrestată. În lenevia lui nervoasă ochii erau trişti, iar tatuajele nu aveau puterea să-i aducă fericirea.

Acum voi vorbi despre o mulţime. Ei nu ne sunt străini. Îi cunoaştem cu toţii pe ipocriţii fiţoşi de la pietre cărora le-a îngheţat funduleţul  pentru că e toamnă şi s-au mutat în mall. Acolo e patria lor. Umblă ca oile bezmetice de acolo-acolo fără să ştie ce caută. La vânătoare de reduceri? Li se citeşte dispreţul pe faţă, fie că au buzunarul plin sau gol. Se dispreţuiesc între ei cu aceeaşi îndârjire cu care practică indiferenţa şi egocentrismul. Toţi vor să se îmbrace la modă, toţi vor haine de firmă, dar pur şi simplu unora chiar nu le stă bine constituind o nouă formă de poluare vizuală .Alţii arată bine, dar sunt prea serie, le e ştirbită personalitatea ce se simte sufocată în acele haine “la modă” care âi sugrumă la propriu. Fiecare se crede tare pentru felul cum arată, dar sunt atât de goi în nefiinţa lor pentru că nu se urmează pe ei nici gustul lor, inima lor, instinctul lor. Fiţoşenii ambulante, ambalaje… mă sperie atâta goliciune, e mai rău ca în filmele porno sau nuduri, în nuduri măcar figura pictată arată că este plină pe interior, pe cand ei… 

Critica de teatru

Omul –Perna
Teatrul Maria Filotti, Braila

Pentru ca urmeaza sa spun lucruri nu prea placute, voi incepe prin a-mi manifesta admiratia pentru tot ce tine de prezentare (decor, lumini, sunet,prezenta scenica, costume <sau mai bine spus lipsa costumelor>, coregrafie). Din punct de vedere tehnic totul a fost impecabil ».

Marea mea problema este „mesajul”, povestea acestei piese; trebuie sa recunosc ca mi-a dat sah-mat la inteligenta. Am mai vazut piese de teatru contemporane ( Oameni ai nimanui) , sunt oarecum familiarizata cu acest tip nou de a pune in scena realitatea si a o transmite „descoperita” spectatorilor.

Usor musical. Coregrafie buna. Aceeasi miscare browniana a personajelor. Acelasi „haos” dirijat. Aceleasi tipete , tipete care ne apartin fie ca vrem sa recunoastem sau nu. Vocea prezentatorului , a dirijorului. Insa,  daca in „Oameni ai nimanui” mesajul era clar: opriti emigrarile, opriti-i de la a-si distruge vietile! In „Omul-Perna” povestea este de-a dreptul problematica: ti se da un punct de plecare, un motto (cantecul de la inceput „Intr-un orasel, traia un baietel, atarnau, atarnau hainele pe el…), apoi o completare, o contemplare, se neaga continuarea, se fac supozitii ( tipic unei anchete de politie pana la urma) , se reia inceputul , se recofirma completarea si actiunea merge mai departe intr-un zigzag cu „mers de rac” , se face un pas inainte  si doi inapoi.

Piesa aceasta e supraincarcata cu motive, teme si subintelesuri, dandu-ti de multe ori iluzia ca stii despre ce e vorba. Spre fericirea mea , inca am reusit sa anticipez  anumite fapte ca uciderea copiilor de catre fratele bolnav sau caracterul influientator al povestilor. Daca tot sunt la tema ansamblu voi aduga ca regizorul a facut un joc de apropiere –departare usor obositor si sugestiv. Interferenta fragmentelor din stirile de la ora 5 cu actiunea propriu-zisa si patrunderea in lumea povestilor lugubre ca si coborarea in trecut, revenirea la prezent si reintoarcerea la poveste dau un dinamism aparte piesei nelasand spectatorul sa se plictiseasca. Regizorul acesta merita apreciat pentru cunoasterea atat de amanuntita a realitatii contemporane. El stie ca suntem grabiti, stie ca ne grabim chiar daca avem timp, stie ca acelasi lucru repetat ne plictiseste, asa ca imbina scenele intr-un mod jucaus ,iar pentru cei care chiar nu rezista 2h exista baletul din custi, ale carui miscari sunt in rezonanta cu tot ce se intampla pe scena. Ca veni vorba de balet, ma gandesc ca ei au avut cel mai greu rol , deoarece n-au parasit scena o secunda they were always there, ei au fost foarte vigilenti si coordonati, amintind de  corul grecesc din teatrul din antichitate , rolul lor e mult mai amplu ei sunt ca undele unei cutii de rezonanta , ei amplifica si dau universalitate actiunii de pe scena . E un decor viu ce uimeste prin modernitate. Aspectul de ceata ce se misca simultan incearca poate o critica asupra anularii personalitatii, asupra copierii, asupra imitarii celor cativa care chipurile sunt „cool” , ei sunt puternici doar prin cei care-i admira.

Motive:

1. Crimele prezentate la stiri. Se face spectacol din lumea „faradelegilor”. Iar prin actiune se sugereaza ca oamenii uneori fac lucruri groaznice doar pentru ca au vazut pe altii facandu-le la tv.
2. Inselaciunea. Lipsa de incredere. In piesa aceasta nimic nu e ceea ce pare. „Sarmanul Dionis” al lui Eminescu e mic copil in ceea ce priveste greutatea urmaririi . Daca la Eminescu pendulai intre vis si realitate, aici se intrepatrunde povestea cu realitatea; nu mai stii care e povestea si care e realitatea, mai mult decat atat nu-ti poti da seama daca povestea e inspirata din realitate sau realitatea din poveste.

Chiar si personajele se dovedesc ceea ce nu pareau a fi.

Ex: scriitorul blajin= criminal

     Politistii idioti de la inceput, spre sfarsit par oameni seriosi, sensibili, cu garda jos, care renuntand la ipocrizie sunt mai putin „idioti” .              

3.      Caracteristica principala comuna a personajelor este faptul ca sunt               marcate de adanci sechele ale unei copilarii nefericite. Sunt niste oameni tristi, distrusi, care nu pot trece mai departe, se agata de himere, de imagini false. Ei sunt iremediabil victimele propriilor drame; ipocrizia absurda cedeaza in fata jocurilor psihologice pe care si le aplica reciproc si ramane „distrusul” macinat de refuzul de a nu-l fi ascultat la timp pe „Omul-Perna”. Omul –perna este sinonim cu demonul sinuciderii, a scaparii, a evadarii dintr-o realitate groaznica si insuportabila. Pana la urma toti suntem rezultatul a ceea ce ni s-a intamplat in copilarie si nu numai.

4. Psihopatul. Mai mult sau mai putin atat fratele scriitorului cat si scriitorul impreuna cu detectivul si politaiul sunt in anumite privinte psihopati. Au obsesii, drame, sufera de boli incurabile ale mintii si inimii.
5. Relatia dintre frati. E una atipica, usor bolnavicioasa. O dragoste ciudata , daca se poate numi asa, bazata totusi pe iluzia protectoratului.
6. Comunismul (Totalitarismul cu tot ce inseamna el) se dovedeste in final a fi nu trecut , ci contemporan. Un totalitarism imbracat in haine democratice. E ceea ce suntem, ceea ce am fost sau ceea ce vom fi…

Incercari de concluzii:

  De vreme ce oamenii fac ceea ce citesc, se sugereaza in final prin faprul ca povestirile lugubre vor fi scoase peste 50 ani, ca ele reprezinta un fel de cutie a Pandorei ce a fost deschisa de curand si ca tot ce se prezinta  la stiri s-a intamplat din cauza povestirilor .

  Pe de alta parte e refuzul oamenilor de accepta raul cu care au avut de a face si neputinta de a ierta. Singura cu zambet pe buze e presupusa fetita Iisus (surdomuta), cea care iarta.

  Se face referire la haosul epocii de tranzitie prin care trecem: absurdul si tragi-comicul se imbina. E o strigare catre trezire: „Braila, trezeste-te!” spunea prezentatoarea

  Tema Omului-Perna  imi da de gandit. Acesta e cand bun , cand rau. Oricum ar fi, nu e corect nici ca un copil sa se sinucida, dar nici sa fie distrus. Ceea ce e corect nu se intampla: pedepsirea adevaratilor criminali. Omul-Perna este o justificare pentru un non-sens , moartea copiilor, el e singurul ce ofera speranta, o umbra de lumina in negrul lumii create.

  

Pentru ca imi e greu sa aleg

-urme de destine pe cerul senin si pufosenii muntoase deasupra Măcinului

   Citeam "Istoria romanțată a unui safari" si nu imi dădeam seama cine pe cine citeste. Mai mult decat cartea in sine, era o poveste simpla cu o fata visătoare stând pe malul îdunării alintată de soare si excitată de brizele reci ce-i pătrundeau cămasa inflorată. Visa la Africa si isi imagina desertul privind intinderea de apa si verdeata improscata  salbatic in cele mai neasteptate unghere. Lemnele crude au un miros simfonic de care poti deveni rapid dependent. 10 mintute de tras pe nas aroma verdeluipipaind grijuliu fiecare aschie a crengutei rupte. O incercare nereusita de distrugere a unui musuroi si iarba ce poate sau nu sa fi salas capuselor.

   Astazi s-au intamplat atat de multe:povestiri de bunica, plimbari prin sat, vânare de flori si fotografiere de stânjeniei. Ea nu a trăit printre aceste lucruri decat material, căci simtirea toată ii era de mult plecata in Africa. Din cand in cand o apuca dorul plecatului si al exploratului, ce treaba au ei cu toate astea?Mamaia o sfătuieste să-si strângă banii pentru facultate cand ea vrea sa calatoreasca... sa cunoasca alte lumi pe care nici macar nu le considera straine ci parti integrante ale ei.